A murit Alain Delon, actor și om autentic
O figură simbol a cinematografiei secolului XX. Întruchiparea eroului profund, puternic, care arată bine, și adesea are o moarte tragică și plină de semnificație.
Plein soleil, Roccco și frații săi, Ghepardul, Samuraiul, Zorro, Clanul sicilienilor, Borsalino și altele rămân dovezi ale artei lui actoricești.
Apreciat de fani, iubit de femei, a fostul omul care nu a crescut în puf, care și-a servit țara în războiul din Indochina și a cărui viață nu a fost scutită de controverse. Cele mai cunoscute au fost legate de prieteniile sale cu liderii politici naționaliști Jean Marie Le Pen, pe care îl știa din vremea războiului și Leon Degrelle, și de opiniile sale pe anumite teme delicate astăzi, care au scandalizat mediile progresiste și corecte politic.
“Homosexualitatea este contra naturii! Ne-am născut pentru a iubi o femeie, pentru a-i face curte. Nu pentru a remorca un bărbat!” a spus el , fiind și un opozant adopțiilor homosexuale.
De asemenea în 2016, când fosta ministră Nadine Morano a declarat că Franța este o „țară a rasei albe” pe care nu dorește să o vadă devenind musulmană, el a fost sprintre susținătorii ei. „Ea are curajul să o spună”, a spus Delon. „Îmi scot pălăria în fața ei. Nu-mi pasă, spun ce gândesc și voi continua să o fac”.
A mai spus și că “mi se tot spune că trebuie să mă adaptez să trăiesc în aceste timpuri. Dar nu pot să mă simt bine într-o epocă care banalizează și care este contra naturii.”
Când în 2019 la Festivalul de la Cannes a fost premiat pentru întreaga carieră, a declarat că “am de gând să plec, dar nu voi pleca fără să vă mulțumesc. (…) Dacă sunt o vedetă și de aceea vreau să vă mulțumesc, o datorez publicului și nimănui altcuiva. “
A murit la 88 de ani, avându-i pe copiii săi alături. O viață de om plină. Odihnească-se în pace!
Sursa foto: Wikipedia