Restituiri Istorice: Mexicul martir

Articol apărut în revista Tinerimea Nouă – Anul III – 1935, Nr. 1-2, Septemvrie – Octomvrie, înființată și condusă de preotul și profesorul Ioan Suciu (devenit ulterior episcop greco-catolic și martir).

Mexicul martir

Mexicul îndură în timpurile noastre cele mai aprige persecuții religioase. Biserici și școale sunt închise, preoți și călugărițe exilați și persecutați; femei și bărbați care-și practică credința sunt torturați, închiși și deseori împușcați.

Din populația mexicană 90% este catolică, guvernată însă de cei 10% bolșevici fără credință.

Și iată însă cum susține Domnul pe ai săi: un martor ocular impresionat de atâta putere sufletească, necredincios se convertește și ne povestește cele ce urmează:

»Vedem aici preoți cari slujesc în ascuns în case particulare, și dacă ar fi fost surprinși în timpul Sfintei Liturghii, moartea îi aștepta.

Maici, persoane de familie bună trăiesc în cabane și mansarde de case vechi, făcând pe spălătoresele pentru a-și câștiga viața, și alte meserii umile care le permit să stea alături de copii pentru a-i instrui. În 15 State din Mexic nu se îngădue prezența preoților nici săvârșirea Sf. Liturghii.

Cu toate acestea guvernul mexican neagă existența vreunei persecuții religioase încercând să convingă lumea că este toleranță și bună voință. Totuși prigonirea e atât de vie și atât de dârz este ordinul de a instrui pe copii în școli atee și comuniste, încât înșiși locuitorii se ridică împotriva aceasta în toate părțile țărei. Pretutindeni, în Mexic, vedem sute de persoane rugându-se în fața altarelor goale…

În orașul Chihuaha în Nordul Mexicului lucrători comuniști au distrus cea mai veche biserică, aceea a Sf. Francisc, în timp ce sute de credincioși se rugau înăuntru și varul cădea ca zăpada pe hainele oamenilor îngenunchiați. Lumea poartă doliu în urma Sacramentelor pierdute. — Și la ușile caselor sunt văluri negre în semn de jale pentru Biserica asprită; în unele locuri însă, persecuția e atât de vie încât familiile ascund cruci și chipuri sfinte, și clasa medie nu îndrăznește măcar să intre în biserici ca indianii și țăranii.

Poporul este îndeosebi indignat de modul prin care guvernul vrea să pună stăpânire pe sufletul copiilor. În școală propaganda roșie și atee n’ar putea fi mai respingătoare. Păreții sunt acoperiți de planșe cu figuri sacrilege, iar școlarii din Chihuaha încep astfel lecțiunile; »Dle Profesor, nu există Dumnezeu«. — Iar profesorul răspunde: »Copii, nu a fost niciodată Dumnezeu«. Iată traiul unui Episcop din această regiune: — Să îmbracă în haină de țăran sărac. — Pe capul lui s’a pus preț. — Merge în turma sa ca un țăran, mâine ca un indian îndeplinindu-și astfel opera de prelat al Bisericii. — Drept pază are Indiani cari s’ar lăsa mai degrabă omorîți, decât să-L vază prins. — Vrei să-L întâlnești? te introduc într’o cabană goală, săracă, fără cruce sau chipuri sfinte. Inăuntru intră un om bătrân, timid la înfățișare. — Dacă nu ar scoate inelul din buzunar nu ai crede că e Episcop. — Insuși spune acelui ce vine să-L vază: »Copilul meu nu te așteptai să găsești un episcop în asemenea condițiuni! Trebue să ascund totul. — Pe urmă îți arată Sf. Eucharistie… atunci te gândești la grota din Betleem și la catacombe. Episcopul adaugă: Noi cari suntem înbătrâniți în credință putem străbate primejdia; dar această furtună roșie ar putea să ne smulgă copii. Pentru ei trebue să rezistăm, pentru ei preferăm să murim decât să părăsim locurile.

… Intr’o dimineață în timp ce tot orașul și garnizoana dorm, Episcopul se duce în câmp liber și în lumina întunecată a zorilor hirotonește pe câțiva tineri cari au hotărît să urmeze exemplul său, sacrificând la nevoie viața lor în floare. — În tot Mexicul întâlnești tineri și chiar oameni în puterea vârstei cari doresc să slujească Domnului, deși a fi preot în ținuturile acestea înseamnă a fi un om fără patrie, fără drepturi civile, persecutat și urmărit ca un criminal. — Fără seminar, tinerii se pregătesc totuși serios la Sfânta preoție; în haine țărănești, cu sapa’n mână ies la câmp și acolo în pauze țin lecțiile de preoție. Nu doresc nimic, dau tot. Nu poți înăbuși o vocație ca aceasta, căci ei se arată nerăbdători de a începe o operă pe care degrabă ar putea-o curma moartea.

Există în Mexic și o așa spusă artă, ce are de scop să profaneze în mod sacrileg tot ceea ce privește religia.

Și totuși, utopia promisă nu se realizează; capii actualului guvern adună bogății sub masca revoluției, iar țăranul și indianul sunt săraci, mai săraci ca înainte; guvernul le-a smuls adevărata lor bogăție, biserica, și ei o reclamă. — Sunt sătul de promisiuni și de fraze frumoase.

După un martor ocular

Odisea sublimă a unui părinte iezuit

Părintele Lara e unul din eroicii iezuiți cari și-au luat misiunea de a predica Evanghelia printre triburile semi-sălbatice Tarahumaras. Cu toată persecuția violentă a lui Calles el izbutește să rămână în locurile acestea, umblă pe jos, civil cu un sac în spate unde are cele necesare pentru a administra Sfintele Taine, și doarme în cabanele indiane. Dă Sfânta Impărtășanie, botează, și prin bunătatea și blândețea sa întoarce pe mulți la Dumnezeu.

Totuși, într’o zi e înconjurat de cei ce-i vor răul; se predă; fața-i venerabilă, dulceața și blândețea înving însă pe cotropitori care l’ar lăsa liber sub anumite condiții pe cari totuși părintele nu le-ar putea accepta. Atunci el propune o tranzacție: »lăsați-mă să merg, am nevoie numai de două zile, după aceasta mă reîntorc prizonier«. Cu un surâs sceptic ofițerul primește. Iar părintele după o cursă nebună de 24 ore în munți, pentru a preda prețiosul tezaur: Sfânta Cuminecătura și obiectele cultului, se întoarce prizonier.

Incepe procesul. Dar, lucru ciudat nimeni nu vrea să dea mărturie împotriva lui. Zilele trec; și părintele știindu-se așteptat pretutindeni, isbutește să fugă deși păzit bine.

E peste tot și nicăiri. De câte ori cred dușmanii că au pus mâna pe el iată-l dispărut. Dar de câte ori în momentul când se pregătește de Sf. Liturghie e nevoit să fugă, fiindcă i se spune că mercenari viu să-L asasineze!

Intr’o zi un indian se lasă ispitit de bani și denunță pe Părintele. Când indianii convertiți cunosc pe trădător ridică cuțitele asupra lui. Dar părintele îl apără: Lăsați-l, îi pare rău de ceea ce a făcut și nu mă va mai trăda; chiar astă noapte voiu dormi în cabana lui…

Și toată noaptea indianul veghează. Soldații caută pe preot peste tot în afară de cabana trădătorului pocăit…

In 1930 persecuția slăbi. Părintele Lara trăi câțiva ani liniștit. Acum prigonirile au reînceput, și cu ele sublima odisee a Părintelui Lara.

(După: Le Missioni)

Un nou Tarsicius

In Joia Mare la Tijuana, tot în Mexic, nu departe de frontiera Statelor Unite, cum credincioșii nu aveau preot, și deci nici Sf. Eucharistie în altare, un copil a fost însărcinat să meargă la San Ysidro, în partea cealaltă a frontierei pentru a aduce de acolo Sfântul Sacrament. Insoțit de trei oameni, micul José Vades face drumul până la Tijuana ducând pe piept Sfânta Eucharistie închisă într’o cutiuță de aur.

Poporul cântă un imn riligios în timp ce două fetițe îmbrăcate ca îngeri tămâiază altarul. In tot timpul zilei sute de credincioși adoră pe Isus iar seara peste 500 de copii își fac ora sfântă de adorație. După o predică ținută de un laic, micul Vades reia pe bunul Dumnezeu îl pune pe piept și îl duce cu sine înapoi…