Referendumurile în România – Un moment al adevărului şi o dezbatere ratată

Trebuie să ai o personalitate aparte să susţii că un referendum decizional susţinut de 3 milioane de oameni a fost degeaba, dar că unul consultativ propus de preşedinte după doar căteva luni este legitim.

Referendumul pentru definirea căsătoriei a fost primul moment când românii au fost chemaţi să se pronunţe pentru un principiu. Dacă sunt de acord să statueze în cel mai important document legislativ instituţia căsătoriei în forma ei naturală.

Acest lucru a avut loc în plin avânt al propagandei minorităţilor sexuale, după ce mai multe ţări la nivel european dar şi global au legalizat căsătorii, parteneriate, adopţii de copii de către cuplurile homosexuale şi programe şcolare speciale.

Totuşi,14 ţări europene au găsit de cuviinţă să protejeze instituţia căsătoriei stipulând clar în constituţie că ea este uniunea dintre un bărbat şi o femeie.

Se punea deci întrebarea, dacă este oportun să facem şi noi acest lucru?

Doar faptul că pentru 3 milioane de oameni aceasta este o temă de interes şi făcea justificat referendumul.

Căsătoria fiind actul ce stă la baza familiei, practic instituţia pe care s-a întemeiat civilizaţia, ea ar fi meritat discuţii mai serioase, scutite de implicaţii politice. Într-un moment în care România se confruntă cu un declin demografic accentuat, iar tinerii îşi întemeiază din ce în ce mai greu familii s-ar fi cuvenit discuţii mai aprofundate pe această temă, fără imixtiunea lobby-ului homosexual.

Din păcate argumentele opozanţilor au parazitat dezbaterea, toate fiind nişte erori logice pentru orice om a stat să le analizeze.

Şocante au fost atacurile la adresa familiei naturale, ori aşa cum ne-am obişnuit greşit să o numim tradiţionale. Ascultând aceste lucruri, oamenii se şi mirau cum de au supravieţuit infernului de a fi crescuţi de mamă şi tată. Familia ca sursă a tuturor relelor, locul unde se învaţă violenţa şi exploatarea. Ne putem întreba firesc, oamenii aceia îşi mai pot privi în ochi părinţii după ce au reluat cu atâta sârg vechile invective comuniste la adresa instituţiilor fundamentale?

Biserica prezentată demonic, ca o instituţie obscurantistă ce vrea să tulbure paradisul secular în care ne aflăm. Ridicol să reproşezi bisericii că se implică pe teme de morală publică, mai ales cănd vorbim de o instituţie cum e căsătoria, pe care statul secular a preluat-o din Biserică.

Practic, am avut de ales între două moduri de a privi lumea. O puteam face cu ocazia alegerilor din 2016 cu costuri reduse, dar guvernul Cioloş a refuzat acest lucru. Faptul că PSD a ales un moment din care să poată profita politic nu anula chestiunea de fond. Protejăm familia naturală şi prevenim reeducarea copiilor în spiritul propagandei sexomarxiste, sau stăm acasă pentru că anumiţi politicieni ar putea acumula un capital politic de moment?

Ca şi în alte ocazii, românii au fost convinşi să acţioneze împotriva propriilor drepturi şi interese.

Faptul că în următoarea zi lucrătoare după referendum pe agenda Parlamentului figura un proiect de parteneriat civil homosexual, a fost încă o dovadă că tabăra pro familie a fost îndreptăţită în demersul ei.

A fost primul caz de democraţie participativă în acţiune, când cetăţenii români au urmat toţi paşii necesari pentru a introduce o lege în mod direct. Nu mai trebuia decât ca şi ceilalţi cetăţeni să spună DA sau NU. În ambele cazuri democraţia ar fi câştigat. Însă, conform listelor electorale neactualizate, mai bine de două treimi dintre alegători nu s-au prezentat. De teama vreunei întrebări ascunse încă neelucidate până în ziua de azi, să nu facă vreun favor involuntar PSD-ului sau din comoditate, cei mai mulţi au preferat boicotul.

Ironia sorţii, la doar câteva luni după acel moment, preşedintele ne cheamă şi el la un referendum, însă unul consultativ, adică fără niciun efect concret. Am mai trecut printr-un moment similar şi în 2007 când românii s-au exprimat pentru parlament unicameral format din 300 de aleşi. Odată momentul trecut, niciun partid nu a mai avut interesul să îl pună în aplicare şi nici nu l-a mai adus în discuţie.

Asta pentru că referendumul consultativ poate fi pus în aplicare doar cu prilejul unei viitoare modificări a constituţiei, lucru despre care nu ştim când şi dacă se va mai întâmpla în timpul vieţii noastre, dar care nu se va putea face decât prin vot popular, evident.

Nu comentăm aici justeţea întrebărilor acestui referendum, însă având în vedere faptul că nu ştim când şi dacă va avea vreodată efect, nu este el oare mai mult un exerciţiu de imagine?

Chiar nu mai contează costurile pentru organizarea acestui scrutin, care în urmă cu 4 luni li se păreau multora revoltător de mari?

Până la urmă, ce legitimitate morală are chemarea la referendum consultativ a unui preşedinte care a sfidat chemarea a 3 milioane de concetăţeni la un referendum decizional?

Alex. Năstase