1 Mai – despre muncă, politică și manipulare

Faptul că ziua de 1 Mai este la finalul campaniei electorale ne duce cu gândul la ce au făcut partidele politice, mai ales cele care au deținut puterea, pentru omul care muncește, care contribuie cu puterea lui fizică și intelectuală la existența statului român.

România este țara care mai mult decât oricare alta în Europa  își are forța de muncă în alte părți. Politicienii de după 2007 au prezentat acest lucru ca pe un triumf, vorbind emfatic despre „oportunitatea” pe care au avut-o românii de a lucra în străinătate.

În presă a sunat bine acest lucru, a fost eficient și electoral o vreme, iar în economiile statelor occdentale a fost foarte binevenită prezența multor muncitori ieftini și calificați. Românii din străinătate sunt până în zilele noastre investitorul cel mai puternic în economia noastră și stâlpul de susținere al multor familii rămase în dificultate după plecarea lor.

În spatele “oportunității” de a lucra in altă țară se ascund adesea drame imense și dureri nespuse ale românilor care și-au părăsit țara pentru că nu au avut șansa unui trai decent în ea, sau nu au mai suportat un sistem care parcă îți taie orice perspectivă de dezvoltare serioasă.

Mulți români cu studii superioare, profesori sau ingineri, au plecat să lucreze în Occident ca simplii muncitori pentru că locul lor de activitate era parazitat de vechiul mecanism al pilelor de partid și corupției.

Oare un un tânăr inginer român care a ajuns să lucreze ca barman în Franța, departe de familie, în loc să contribuie la dezvoltarea țării lui, vede în asta o mare „oportunitate”?

Dar românii care și-au părăsit satele, ai căror părinți se chinuie neîngrijiți de nimeni, ai căror copii s-au apucat de droguri sau videochat din cauza depresiei și a lipsei de atenție? Sunt ei niște răsfățați ai globalizării?

Adesea pământurile lor stau nemuncite sau sunt cumpărate de străini, in timp ce ei trudesc din greu pentru alții. Nu s-au uitat în pandemie miile de români înghesuiți în vehicule aglomerate pentru a fi trimiși la cules de sparanghel în Germania, în timp ce multe mici afaceri românești se nenoroceau din cauza restricțiilor.

In plan intern ruptura este imensă între pătura urbană calificată a câtorva mari orașe și sărăcia sau depopularea multor regiuni.

Precum în alte state occidentale, guvernul a căzut în ispita de a apela masiv la forță de muncă externă ( tip Nepal, Sri Lanka deocamdată), până să încerce valorificarea forței de muncă românești risipite. Deja suntem în al patrulea an consecutiv în care aducem 100. 000 de muncitori străini. Merită oare să sacrificăm profilul identitar și cultural al României pentru un procent în plus la PIB?

Un fenomen productiv economic la care excelăm din păcate este videochatul, fără a mai socoti prostituția, mascată în diverse forme. Se știe cu certitudine despre sute de mii de români (peste 400.000 in 2023), cu precădere de sex feminin, care practică această “muncă”. Sunt ei oare mulțumiți în sufletul lor de ceea ce fac?

Poate face și statul niște bani din această situație, dar cu prețul degradării morale și biologice a propriului popor.

Mulți români din aceste categorii au văzut o singură șansă de a schimba ceva: votul. L-au dat în 2024 cum au vrut ei, dar l-au văzut anulat în aplauzele presei oficiale, de către aceeași putere politică care prin incapacitatea ei i-a făcut să-și părăsească țara.

Unii au comparat schimbarea politică ce se prefigurează cu un nou 1989. Nu comentăm în ce măsură este așa, dar cu siguranță ține de înțelepciunea politicienilor să nu facă posibil un nou 1789.

Alexandru Năstase