Lumea își ia adio azi de la cel pe care mulți catolici l-au considerat primul comunist pe scaunul Sfântului Petru!

Motto: “Dacă văd cuvântul Domnului în sens sociologic, da, sunt comunist, și așa a fost și Iisus.” Papa Francisc

Prelat sud-american, zonă puternic marcată de teologia eliberării, curent care a amestecat marxismul cu religia creștină, și vede în Hristos primul comunist, Francisc a făcut adesea din Vatican o tribună a ideilor stângii radicale.

Lumea creștină a fost surprinsă când papa a primit cu încântare darul blasfemic al președintelui comunist bolivian Evo Morales, o cruce stilizată în formă de seceră și ciocan, cu Hristos răstignit pe ea!

Un exemplu practic este cazul chinez, Papa permițând statului comunist să se implice în chestiuni ce țin de organizarea internă a bisericii de acolo, sfidând rugămințile episcopului Joseph Zen, erou persecutat de comuniști.

Faptul că Francisc a vorbit despre o formă de binecuvântare a persoanelor homosexuale în Declarația “Fiducia Supplicans”, nu este de mirare dacă luăm în calcul că papa a pus ca șef al Dicasteriului pentru Doctrina Credinței un episcop, Víctor Manuel “Tucho” Fernández, care s-a aplecat în lucrările sale asupra sexualității, ( ex “Arta sărutului -vindecă-mă cu gura ta!” sau “Pasiune mistică”) ajungând chiar la descrieri amănunțite, bizare pentru un preot.

Poate cea mai gravă acuză adusă lui Francisc de la cel mai înalt nivel, este cea adusă de Arhiepiscopul Carlo Maria Vigano, care declară că papa a mușamalizat cazuri flagrante de corupție și pedofilie (ex: episcopul american Theodore McCarrick)

Faptul că prin scrisoarea apostolică „Traditionis custodes”papaa restrâns drastic dreptul de a oficia liturghia tradițională catolică, în limbă latină, de dinaintea Conciliului Vatican II, a fost considerată o lovitură de către mulți catolici practicanți, care văd în serviciul religios o formă a stabilității și caracterului etern al adevărului credinței.

Criticile aduse capitalismului, vestimentația sa foarte simplă, cu pantofi scâlciți, și iubirea de migranți, cărora le săruta picioarele ritualic în Joia Mare, văzute de unii ca forme de smerenie, au avut inevitabil și un mesaj politic.

Dincolo de diversele opinii față de persoana lui Francisc, ceea ce se poate spune cu siguranță despre el, este că a fost Suveranul Pontif cel mai iubit de către adversarii bisericii.

Dumnezeu să-l ierte!