Frontiere, libertate, alegeri

S-a vorbit mult în ultimii ani despre imigraţie, libertate, frontiere, ziduri. De cele mai multe ori presa a prezentat drept foarte surprinzătoare intenţia preşedintelui Donald Trump de a combate imigraţia ilegală şi dorinţa sa de a ridica un zid la graniţa cu Mexicul pentru acest lucru.

Cu această ocazie s-a strecurat în spaţiul public, iar apoi s-a rostogolit cu putere ideea că America este o ţară întemeiată de imigranţi , prin urmare este absurd să fi atât de drastic.

Este bine totuşi să ne aducem aminte că Statele Unite ale Americii au fost fondate prin unificarea celor 13 colonii britanice de pe continentul american care au semnat Declaraţia de Independenţă în 1776, ele fiind formate din colonişti, nu din imigranţi.

Prin urmare, coloniştii au creat ţara în care imigranţii au dorit ulterior să vină. Acei părinţi fondatori, acei dizidenţi religioşi , întreprinzători, spirite libere şi aventurieri, oameni dispuşi să înceapă o viaţă nouă, în covârşitoarea lor majoritate albi, anglo-saxoni şi protestanţi au creat un fel de a fi care a ajuns să fascineze întreaga lume. Oameni de peste tot au ajuns apoi în SUA, dornici să i se alăture şi să-i respecte regulile în tentativa de a-şi împlini propriul vis american.

Imigranţii care au contribuit semnificativ la dezvoltarea Americii nu au fost oameni care au sărit gardul, ci oameni care au intrat legal, respectând legile.

Au devenit simbolice imaginile cu lungi şiruri de oameni coborâţi de pe vapoare, aşteptând să se înregistreze la sosirea în America. Aceasta este povestea de început a imigranţilor care au contribuit la ceea ce este America azi.

Astfel, o problemă de natură practică a SUA a devenit pretutindeni ocazia unor dezbateri mult mai profunde.

Imigraţia este o temă extrem de sensibilă, fiind prezentată adesea ca fiind o necesitate. Modificările petrecute în mentalul colectiv al oamenilor din Vest au contribuit la crearea unui soi de mit al bunului imigrant (noneuropean), care are dreptul să se stabilească în Occident fără să ţină prea mult seama de formele legale, deoarece starea sa precară se datorează exploatării coloniştilor şi supremaţiei omului alb, văzut ca sursă a tuturor relelor.

Putem spune că de ani buni avem de-a face cu un cult al imigraţiei, diversităţii,multiculturalismului.

Tensiunile sociale imense, valurile infracţionale, numeroasele atacuri teroriste, ne-au demonstrat într-un mod dureros că nu poţi amesteca fără consecinţe oameni cu valori de viaţă total diferite. Germanii de plidă au simţit din plin ce a însemnat această „ospitalitate” în 2015.

Oare acesta să fie sensul „spiritualizării frontierelor” despre care vorbeau promotorii Uniunii Europene în anii ‘90?

Mulţi oameni simpli au redescoperit cât de utile sunt graniţele bine apărate şi și-au adus aminte că strămoşii lor au construit cetăţi, la adăpostul cărora au pus bazele unei civilizaţii. Nu toate zidurile sunt rele, iar frontierele îşi au rostul lor pentru orice fiinţe. Este o nevoie naturală aceea de a-ţi crea şi proteja o zonă proprie de minim confort, în interiorul căreia să poţi trăi liniştit tu şi ai tăi. Aşa cum fiecare om are o uşă a casei pe care o încuie uneori, astfel şi ţările au nevoie de un spaţiu delimitat pe care să şi-l respecte reciproc. Acesta e primul pas înspre pace şi civilizaţie, să recunoaştem şi să respectăm ce este al celuilalt.

Astfel, naţiunile cele mai experimentate din punct de vedere politic, britanică şi americană, au pus sub semnul întrebării experimentul globalist prin Brexit şi prin alegerea lui Donald Trump.

Din păcate, de la New York până la Bucureşti,multe voci publice au tratat superficial acest fenomen, prin etichetarea colectivă a celor care au votat „altfel” şi repetând obsesiv ( fără vreo dovadă concretă până acum) tema implicării Rusiei.

Credem că alegerea preşedintelui Trump şi Brexitul sunt efecte, ale căror cauze ar fi meritat o discuţie mult mai serioasă.

Ce i-a făcut pe britanici, renumiţi pentru pragmatismul lor politic să se retragă din Uniunea Europeană? Dacă ne uităm cum în istorie Anglia şi-a folosit statutul de insulă suficient de apropiată Europei pentru a se integra perfect în schimbul economic şi cultural , dar îndeajuns de depărtată pentru a se proteja de orice imixtiune nedorită de pe continent, putem găsi unele indicii.

Iar SUA, liderul global, a ales un om care se declară naţionalist, vorbeşte despre valoarea credinţei religioase, a iniţiativei individuale, protejarea interesului naţional în economie şi libertatea cuvântului, neîngradită de dogmatismul corectitudinii politice. S-a vorbit de o revoltă a majorităţii tăcute, a categoriilor stigmatizate în America ultimelor decenii: bărbaţii albi, simpli muncitori şi întreprinzători din clasa mică şi medie, sau membrii ai comunităţilor religioase. Dacă ne uităm totuşi ce oameni s-au raliat acestei mişcări, ne dăm seama că e ceva mai mult decât atât. Susţinătorii lui Trump de azi, sau cei care pun sub semnul întrebării sistemul politic actual sunt departe de a corespunde clasicei tipologii „wasp” (alb, anglo-saxon. protestant)

Găsim oameni de toate rasele, credinţele şi orientările care împărtăşesc o perspectivă comună. De la scriitorul David Horowitz, profesorul Michael Rectenwald, până la avocatul de origine evreiască Ben Shapiro, scriitorul cu origini indiene Dinesh D’Souza, antreprenorul homosexual Milo Yannopoulos sau tânăra militantă republicană de culoare Candace Owens, găsim o întreagă armată de voluntari care încearcă să ne spună că ţara lor a apucat-o pe un drum greşit.

Încercând să sintetizăm ce uneşte nişte oameni atât de diferiţi, putem identifica pe de-o parte ataşamentul faţă de valori puternice precum credinţa, familia sau naţiunea, respectul pentru libertatea persoanei şi a cuvântului, iar pe de altă parte exerciţiul libertăţii lucide. Acesta este cel care îi face să vadă că nihilismul stângii radicale, înrădăcinat în aceleaşi principii materialiste şi atee ale marxismului, pune treptat stăpânire pe societatea americană şi pe întreaga lume civilizată.

Această ripostă identitară, având ca exemple etalon SUA şi Marea Britanie s-a făcut simţită şi în ţări europene precum Ungaria, Polonia sau Cehia, dar şi în Brazilia, prin alegerea ca preşedinte a lui Jair Bolsonaro.

Cu siguranţă tot mai mulţi oameni pun sub semnul întrebării „politica mare” a zilelor noastre şi îşi revalorizează propria identitate.

Sub atacurile elitei globaliste, dar şi sub exemplul celor mai puternice democraţii, oamenii simpli de pretutindeni reînvaţă o realitate veche, aceea că marile decizii în ceea ce îi priveşte trebuie să le ia singuri în funcţie de propriile convingeri, indiferent de sfaturile prietenilor sau uneori chiar în pofida lor.

Alexandru Năstase