Lumea nu se schimbă!

Ştim cu toţii deja de această boală nouă şi efectele sale imediate în vieţile noastre.

Ce e nou acum e că avem de-a face cu prima pandemie din epoca internetului. Faptul că atitudinea fiecăruia devine oarecum publică aduce într-adevăr ceva nou pentru minţile noastre.

Altfel, molime au mai fost, încă mult mai grave de atât!

Acest virus vine însă în completarea unui mod de viaţă cu diferit, chiar dacă nevoile noastre de bază au rămas aceleaşi.

Asistăm la dezvoltarea compasiunii în vremea selfie-ului, când mai ales membrii partidelor şi ong-urilor dar şi mulţi oameni simpli au grijă să arate public grija lor faţă de cei în nevoie, când influencerii de profesie sau de ocazie ne îndeamnă, faultând uneori logica sau bunul simţ, să urmăm cu sfinţenie „recomandările” obligatorii ale autorităţilor.

Această criză a oferit celor mai mulţi ocazia de a-şi reafirma propriile idei.

Pentru sceptici, atei şi criticii Bisericii e evident faptul că dificultatea sistemului nostru medical, respectiv răspândirea bolii se datorează construirii Catedralei Naţionale şi practicilor religioase.

Pentru oamenii credincioşi, care mereu caută o explicaţie şi dincolo de ceea ce se vede, această boală poate fi privită şi ca o pedeapsă divină pentru căderea morală a umanităţii.

Pe plan social şi economic, avem oamenii autointitulaţi deschişi la minte şi progresişti, apărătorii obişnuiţi ai tuturor drepturilor şi libertăţilor posibile, care sunt acum de părere că trebuie să stăm în casă oricât şi cu orice preţ, pentru că prioritar e să înfrângem virusul.

De cealaltă parte sunt cei care cred că trebuie găsită o cale de mijloc între măsurile de protecţie şi reluarea activităţilor obişnuite, cu toate implicaţiile lor, pentru că nu poţi lăsa un antidot să devină mai dăunător decât boala.

Astfel că până acum acest virus a dus pentru mulţi oameni la întărirea propriilor convingeri, exhibate în alt context, nicidecum vreo schimbare majoră. E foarte posibil însă ca o schimbare să vină după ce vom trăi consecinţele economice ale izolării autoasumate.

Pentru că am crescut cu breaking news-uri, update-uri de soft, şi noi modele de device-uri electronice, avem impresia că şi Lumea se schimbă în acelaşi mod şi că orice noutate în viaţa noastră e ceva extraordinar la scară planetară, când de fapt e o reaşezare.

Oamenii se nasc, se dezvoltă, dar se mai şi îmbolnăvesc şi mor. State, imperii şi alte construcţii politice şi ideologice care păreau cândva eterne nu mai înseamnă azi nimic.

În momente de acest gen îşi dă omul seama că în faţa marilor ameninţări e singur cu propria persoană, iar apoi urmează micul cerc intim al fiecăruia: familie, prieteni, apropiaţi, cei din oraş, apoi cei din ţara lui….cei cu care viaţa l-a aşezat în aceeaşi matrice culturală.

De voie sau mai ales de nevoie, globalismul şi universalismul multora devine foarte concret şi local. Îţi pare rău de Wuhan, dar te mişcă mai mult sicriele de la Bergamo şi te doare la propriu ce se întâmplă la Suceava.

Constată acum şi generaţia noastră că marile examene ale vieţii trebuie să le trecem singuri: pe oameni şi pe comunităţi. Soluţii unice care să fericească întreaga planetă nu există!

Pentru că asta am fost dintotdeauna ca oameni, chiar dacă generaţia noastră şi-a creat iluzia că e altfel. În general, lumea nu se schimbă.

Rarisime au fost momentele care au schimbat de fapt lumea… unul dintre acestea va fi sărbătorit în premieră de aproape toată Europa, pe 12 şi 19 aprilie, stând acasă!

Alexandru Năstase