Ce se întâmplă cu noi acum?
În decembrie 2024 românii reacționează imprevizibil la vot. Care să fie cauza? Un discurs despre patrie, familie, credință, pământ, are succes și e la un pas să câștige cursa prezidențială. Dincolo de acuzele la adresa candidatului și a votanților, ar fi cazul să încercăm să mergem la originea “problemei”.
De cel puțin 20 de ani mesajul nu doar mesajul patriotic sau naționalist, dar și noțiuni precum iubirea de țară sau de neam sunt criticate, atacate, sau persiflate nemilos în presă, mediile intelectuale și alte cercuri de influență publică. Din acest motiv vechii formatori de opinie au fost surprinși de faptul că aceste concepții sunt încă vii și puternice.
Faptul că aceste idei au revenit puternic e o dovadă a faptului că ele nu au dispărut niciodată cu totul din conștiința românească.
Tot astfel, nu întâmplător românii din afara granițelor au fost atinși sufletește de apelul patriotic.
Ce se află de fapt în adâncul sufletului românului? Cum s-a întâmplat că indivizi în aparență manelizați sau deplin occidentalizați, și-au lepădat crusta socială dobândită și au redescoperit cântecele ostășești sau folclorul pe rețelele sociale?
Realitatea greu de acceptat pentru unii este că sunt chestiuni profunde în ființa umană, greu de estimat sau cuantificat. Nu poți fugi întotdeauna de ceea ce ești, nu poți să blamezi asta la nesfârșit.
Mulți români, deși sunt copleșiți de grijile zilnice, nu au uitat totuși că sunt parte a unui neam, și că neamul acesta încă nu și-a dat măsura maturității sale istorice.
Există sentimentul că nu ne-am făcut încă treaba în lume ca români, nu ne-am dus țara acolo unde ar fi putut ea să fie, iar globalizarea riscă să ne facă să dispărem cu totul.
După ce au trăit în teroarea istoriei, după cum o numea Eliade, românii și-au întregit târziu hotarele. A urmat apoi instabilitatea interbelică, apoi al doilea război mondial, drama comunistă și haosul identitar al tranziției și integrării în spațiul euroatlantic.
Mentalul nostru colectiv, marcat contradictoriu de ideea nobilei origini romane, dar și de veacurile de supunere în fața unor imperii străine, a receptat problematic raportarea autorităților la Uniunea Europeană și NATO.
Văzute inițial ca o speranță și o oportunitate, românul a început să se simtă lezat de politica docilă a guvernelor noastre, care au dat impresia că nu negociază cu organismele externe în beneficiul națiunii, ci doar execută ordine.
Cel puțin din 2007 încoace românii au redescoperit occidentul Europei, au lucrat acolo contribuind și ei la prosperitatea sa, dar au ajuns să-i cunoască și problemele, să-i intuiască pericolele.
Ion din Satu Mare, zidar în Anglia, sau Claudiu din București, student la Berlin, observă că acolo nu se mai trăiește chiar atât de bine, că sunt probleme sociale, că migrația necontrolată și ideologiile radicale de stânga sfărâmă națiunile europene.
Inevitabil, își aduc aminte că au o țară, unde trimit nu doar bani familiilor, dar și îngrijorările lor. Așadar, încep să privească în cunoștință de cauză cu spirit critic și occidentul. Faptul că un candidat nelegat de vechile partide vorbește despre importanța micii proprietăți și despre refacerea satului românesc îi mișcă profund pe cei care cu lacrimi în ochi și-au lăsat de nevoie casele în urmă.
Pandemia prin care am trecut și războiul din apropiere ne-au adus aminte cât de fragilă e viața, pentru persoane ca și pentru comunități, dar și de faptul că în momentele de mare cumpănă te bazezi pe ai tăi, regăsești drumul spre casă și dragostea pentru ea, în mai multe sensuri.
Descoperim astfel, unii cu îngrijorare alții cu speranță, că în pofida gerurilor politice, sociale și ideologice prin care poate trece un popor, rădăcinile adânci nu îngheață, după cum spunea Tolkien.
Alexandru Năstase
