Gânduri despre armată, război și iubire de țară în 2025

Evenimentele din vecinătatea țării noastre ne-au făcut din nou să ne gândim la cât de necesară este o armată puternică, practic vitală pentru supraviețuirea statului în caz de pericol.

Una dintre problemele care se pun este legată de starea actuală a armatei, materială, dar și morală? În ipoteza implicării într-un conflict de anvergură ar fi de dorit să fim puternici.

Indignarea stârnită de chemarea rezerviștilor nu este surprinzătoare având in vedere cele întâmplate în România ultimilor ani.  

Un prim element ar fi faptul că România a renunțat la orice fel de pregătire militară a populației după desființarea serviciului militar obligatoriu. Practic, marea majoritate a bărbaților născuți după 1987 nu știu să folosească o armă și sunt lipsiți de cele mai elementare noțiuni de disciplină cazonă.

Oare ce înseamnă o ipotetică pătrundere a armatei ruse pe teritoriul nostru în următoarele 3 luni in aceste condiții?

Tehnologia a schimbat fără îndoială fața războiului, însă din păcate încă se pierd viețile foarte multor soldați. Dronele și alte invovații tehnologice contează enorm, dar prezența umană nu este mai puțin necesară. Nu degeaba vorbim deja de sute de mii de vieți pierdute în războiul ruso-ucrainean!

Ironia cruntă a sorții este că partizanii implicării României în acest război, sunt aceleași medii liberal-progresiste care au aplaudat reducerea la minim a armatei, au catalogat orice formă de patriotism drept extremism, și au atacat ideea de spirit combativ și curaj bărbătesc sine, în deplin acord cu linia dominantă în Uniunea Europeană.

Imaginea tânărului puternic în uniformă a fost înlocuită în mentalul colectiv cu a celui efeminat, nesigur, cu gesturi moi, care maxim merge de 3 ori pe săptămână la sală, și nu prea îi pasă de țara lui! Pentru că presa și intelectualii de stil nou i-au spus că poporul lui e unul înapoiat, iar țara coruptă! Cine s-ar jertfi pentru așa ceva? Mai bine pleacă din țară, iar mulți dintre ei au și făcut-o!

Așadar, cu un tineret hipersensibil, nepregătit militar și în bună măsură lipsit de sentimente patriotice vrem să ne batem acum cu Rusia? Cu ce oameni mergem noi la război? Dacă îi trimitem repede, după cum ar vrea Zelenski, au ei vreo șansă, sau sunt carne de tun?

Categoric nu punem sub semnul întrebării calitățile soldaților noștri profesioniști, aflați sub arme, care și-au arătat valoarea în numeroase rânduri în ultimii ani, acolo unde au fost trimiși. Dar, este clar că pentru un război de proporții e nevoie de mase mult mai mari de oameni pregătiți.

Acest moment ne pune în fața unei constatări tragice: autoritățile statului român au greșit profund abandonând complet pregătirea militară a populației, pe baza faptului că „ne apără NATO”!

Sistemul public de educație sabotat sistematic nu doar că a neglijat valori precum “patriotismul” și „iubirea de țară”, ci le-a și combătut, preocupat fiind să urmeze directivele externe de a produce doar „resurse umane” pentru „piața globală”. De la școala veche și uneori dură, care te solicita serios, s-a ajuns la o școală nouă în bună măsură lipsită de rigoare. 

Tinerii românii vor putea fără îndoială constitui o armată puternică, atunci când vor fi educați să fie oameni puternici, fizic și moral, stâlpi ai familiei, comunității și țării lor.

Acum mai bine de un secol, în primăvara lui 1918, după marile dezastre petrecute în Primul Război Mondial, generalul Averescu a publicat lucrarea „Răspunderile”, în care atrăgea atenția asupra cauzelor și vinovaților pentru pierderile suferite de țara noastră în Marele Război.

Din păcate, conjunctura înternațională care a dus la deznodământul ulterior fericit a făcut să nu se mai ia nicio măsură, iar răul din sistem să persiste!

Poate că astăzi ar fi util să învățăm din experiența trecutului, să începem să reparăm ce se poate, și să evităm angrenarea într-un conflict până când interesele ROMÂNIEI nu o vor cere, iar armata nu va fi 100% pregătită.

Alexandru Năstase