România prin ochii celor care-au murit pentru ea!

1 Decembrie 1918! S-a murit mult ca să ajungem acolo, dar s-a murit mult şi ca să păstrăm pe cât se poate ce am obţinut acolo.

Este interesant să privim o clipă această zi cu ochii generaţiei care s-a născut odată cu ea.

Acest articol este ilustrat de poza soldatului Vasile Bratosin, născut în 1920 în satul Cocora din judeţul Ialomiţa, şi dispărut pe frontul de Est în 1942.

Avea 19 ani când a plecat pe front. Şi-a lăsat în urmă familia şi o logodnică ce n-a mai apucat să îi devină soţie. Dumnezeu să îl odihnească!

E povestea atât de multor români, spusă din generaţie în generaţie, cu glas din ce în ce mai stins.

Poze vechi, adesea uitate, ce păstrează imaginea unei generaţii care ne aduce aminte că nimic nu s-a obţinut pe gratis.

E greu pentru oamenii recenţi, învăţaţi doar cu discursuri despre toleranţă, egalitate şi obsedaţi de confort, să-şi aducă aminte cât de datori sunt unor mulţimi de oameni simpli,care au dat dovadă de patriotism necondiţionat, credinţă, sacrificiu.

Am pierdut mult în comunism, dar şi după, din legătura autentică cu lumea veche, cu valorile eterne,cu emoţiile şi sentimentele adevărate, care transced frământările politice şi ideologice.

Suntem un popor destul de vechi, a cărui formare s-a terminat prin secolele VIII-IX, dar o ţară destul de tânără…timpul scurs din 1859 sau 1918 nu înseamnă deloc mult în durata lungă a istoriei.

Mulţi români simt o uşoară tristeţe în această zi, pentru că lucrurile nu merg atât de bine pe cât ne-am dori, politic, economic sau social, unii lăsându-se pradă frustrării şi criticând aproape tot ce e românesc.

Capcana în care am căzut cu toţii este că am ajuns să ne confundăm ţara, şi numele de român, cu instituţiile statului.

În această situaţie cred că bine ar fi să ne aducem aminte de aceşti eroi uitaţi, oameni care s-au dus la moarte pentru ca noi să mai existăm, şi să ne gândim cum s-ar uita la noi.

Facem noi personal ce trebuie ca ţara din imediata noastră apropiere să fie un pic mai bună? Dăm noi dovadă de cinstea pe care le-o cerem conducătorilor noştri? Preţuim noi cu adevărat şi ştim să apărăm libertatea pe care o avem?

O astfel de zi e momentul perfect să abandonăm fatalismul, să lăsăm deoparte analizele îngrijoraţilor de profesie, şi să construim România visurilor noastre începând cu propria persoană!

La mulţi ani Românie! De ieri, de azi, de mâine…