Sărbătorile de azi, între bucurie adevărată, business, clișee și depresii

Am intrat în noul an și am parcurs din nou ritualul secularizat al sărbătorilor. S-a scris mult și se va mai scrie despre aceste momente atât de pline de semnificație.

Că rostul inițial al sărbătorii, încărcat de profunde semnificații mistice a trecut pentru mulți oameni în plan secund, se știe de mult timp. Acum ne grăbim să luăm cadouri, avem grijă să fie masa cât mai bogată și să le arătăm tuturor cât de bine ne simțim noi, „ce vibe pozitiv avem în aceste zile speciale”.

Cu toate acestea, psihologii ne confirmă faptul că in aceste zile ale bucuriei exhibate pretutindeni înfloresc și depresiile, unii oameni ajungând chiar în pragul sinuciderii. Pentru omul care vede lumea mai ales prin intermediul rețelelor sociale, toată fericirea afișată acolo devine greu de suportat, mai ales că este mereu tentat să compare. El poate nu are un brad așa frumos, o masă așa bogată, și nu e înconjurat de cei dragi. Poate e singur, trece printr-o perioadă grea și se simte mizerabil.

Multe drame neștiute se petrec dintr-o frustrare nejustificată a omului de azi, care se valorizează pe sine doar  în raport cu imaginile adesea false proiectate de alții despre ei înșiși.

Urările de sărbători, un lucru firesc și frumos în sine, devin enervante și ridicole când se standardizează, seamănă toate între ele și sunt în mod evident trimise de complezență.

Să trimiți unui om căruia i-ai făcut viața grea și pe care de fapt nu îl suporți mesajul: “Fie ca lumina de la Betleem să pogoare asupra dvs harul sfânt aducător pe pace, liniște și bucurie alături de cei dragi!” înseamnă mai degrabă să îl deranjezi.

Crăciunul a ajuns, pentru omul care nu mai este convins de realitatea întrupării fiului lui Dumnezeu, ocazia unor binevenite zile libere la capătul unui an plin de agitație și stress.  În realitate, văzându-se introdus forțat în atmosfera sărbătorilor de către marii comercianți încă de la finele lui octombrie, apoi îngrijindu-se de cadouri și pregătirea meselor festive, ajunge să constate pe 6-7 ianuarie nu doar că nu s-a odihnit, dar că tot ce a câștigat în această perioadă sunt doar niște kilograme în plus.  

De unde apatia, lipsa de speranță și acest pustiu interior? Pentru că mulți dintre noi suntem prea orgolioși sau prea ignoranți să mai luăm misterul nașterii lui Iisus în serios, măcar pentru o clipă.

Poate atunci am înțelege lumina din ochii vechilor țărani români la ceas de sărbătoare, a bunicilor și străbunicilor noștri,  cu foarte puțin de oferit material, dar cu sufletul plin de bucurie.

Alexandru Năstase