Sentimente pur românești din sudul Basarabiei, scriitorul Veaceslav Cușter
S-a născut la Cartal, Reni în Bugeac. Scrie poezie și proză cu gândul la Dumnezeu și la poporul lui, publicând până acum 10 volume:
Poporul Sfânt Părinte , Absurdul ca o axiomă , Albastru, galben, roșu, Imaginea Basarabiei în viziunea autorilor ruși în secolul al XIX-lea, Amintiri din Cartal, În mrejele deșertăciunii, Verde akedie, Mai multă slavă, Sub semnul peștelui, Un deceniu de Țară.
A acceptat să răspundă întrebărilor noastre.
Salutare! Spune-ne câteva cuvinte despre tine. Ce consideri tu mai important.
Am fost creat pentru a călători o viață întreagă, până voi ajunge de unde am plecat, descoperindu-L pe Creator. Și-am fost născut din părinți români, ca să mă despart de ei, să merg înainte, ca să revin în trecut și să descopăr marele neam Românesc din care facem parte, să mă reunesc cu el, apoi cu părinții mei dragi și cu Dumnezeul nostru.
Când ai început să scrii și de ce ?
Am început să scriu în cuget și în inimă, literă cu literă, de la primele șoapte auzite de la mama. Căci la început a fost cuvântul și cuvântul era iubire, și iubirea mi-a fost pusă la inimă, care a început să bată. Astfel am încercat să redau bătăile inimii și glasul dulce al mamei.
Ce te-a inspirat în creația ta literară?
Limba mamei mele, pe care am auzit-o și la tata, și la Eminescu, și în Carte, și în Dunăre, și în Măcin, și în bătăile inimii celor dragi, și în clopotele bisericilor.
Ai spus undeva că poeziile tale încearcă să reflecte destinul românilor din Bugeac. Cum este acest destin dacă ar fi să îl exprimi mai pe scurt? Cum vezi acest destin în viitor?
Binecuvântat am fost să ies din minunatul popor Român, înțelept, credincios și mult încercat. Și chiar de am rătăcit secole prin pustiul stăpânirii păgâne, printre străini și vrăjmași, gândul și sufletul ne-au fost țintă la Dumnezeu și Țara noastră Sfântă, pe care ne-a întregit-o Preabunul în anul 1918. Poeziile mele sunt cuvintele nespuse ale fraților mei din Bugeac, sunt lacrimile lor nevăzute, sunt nădejdea nestinsă și chemarea neîncetată la unire. Domnul ne-a trimis multe încercări, pe care trebuie să le purtăm cu răbdare, mulțumire și nădejde. Pentru că vom avea biruință și mângâiere. Căci dreptatea Lui nu va întârzia să vină, iar pământul nostru va aparține fiilor noștri, iar frații noștri ne vor aduce îmbrățișări, precum au îngenuncheat atunci când am fost smulși de lângă ei.
Cum a fost viața ta ca roman din Ucraina? În general, te-ai simțit respectat de statul ucrainean și de ucrainenii de rând?
Nu este viețuire mai amară decât a șopti pe ascuns limba mamei, decât a tăcea dorurile și a cânta cântece străine. Nu este durere mai mare decât a ți se batjocori legile și obiceiurile. Poți fi aruncat în cuptorul aprins al urii, dacă refuzi să te închini în fața statuilor slavilor răsăriteni. Iar dacă îndrăznești a mărturisi adevărul istoric, te vei simți ca într-o groapă cu lei. Căci vrăjmașul se rușinează când i se arată pe față toate abominațiile pe care le uneltește împotriva celui drept.
Dar românii ca și comunitate se bucură de respect în Ucraina? Există discriminare la adresa lor, sau stereotipuri antiromânești?
Nu te poți bucura într-o limbă străină. Românii, ca să se bucure, ar trebui înainte de toate să fie recunoscuți ca români. Să li se respecte dreptul la autodeterminare. Să aibă voie să fie ceea ce sunt și ce simt ei că sunt. Românii, ca să existe ca o comunitate de români, trebuie să (aibă voie) se numească români. E necesar să se comporte ca românii: să vorbească, să scrie, să se roage, să cânte românește. Chiar și moldovenește, căci moldoveanul tot român este. Dar câte școli românești mai au? Câte biserici? Câte localități își mai păstrează denumirile autentice? Respect înseamnă să ți se spună pe nume. Nu: „măi, moldovene”, „țigan”, „mămăligar”, „catâr” etc.
Ce ar putea, în opinia ta, să facă statul roman concret pentru românii din Ucraina? Dar simplii români din România?
Păi nu este firesc ca românii din Ucraina să fie recunoscuți ca naționalitate autohtonă? Românii din Ucraina au nevoie permanentă de sprijinul României și al românilor din Țară pentru a supraviețui. Căci ei sunt la ei acasă, nu și-au schimbat locul, iar cu toate acestea nu sunt recunoscuți ca minoritate autohtonă pe pământul lor natal. Cred că statul român, dar și simplii români trebuie să lupte pentru ceea ce întârzie sau evită să ofere statul ucrainean pentru românii din Ucraina – pentru drepturi și pentru dreptate.
Din ceea ce știi tu, care este situația românilor din Ucraina în actualul conflict ruso-ucrainean?
Cred că ar trebui pus accent pe războiul pe care-l duc Românii din 1940 încoace. Un război continuu. E plin pământul de sânge românesc și de gropi comune. Sunt pline școlile de cărți cu alfabet chirilic. Localitățile au denumirile schimonosite. Numele românești sunt denaturate. Istoria este scornită. Trecutul ascuns. Prezentul îngropat. Viitorul inexistent. Grație frăției muscalo-ruteană. Cine a trimis note de protest când s-a unit Basarabia cu România? Cine a cerut Basarabia, Bucovina și Herța? Cine le-a rupt? Cine și le asumă? Cine a săvârșit genocidul de la Fântâna Albă? Cine îi trimite pe români la război? Dar cine îi omoară? Aceeași frăție a slavilor răsăriteni, azi certată.
Nu demult am sărbătorit Centenarul Marii Uniri din 1918. Ce simți tu când te gândești la acel moment și la anii interbelici în care Bugeacul a făcut parte din Regatul României? Dar românii de acolo?
Nu există nimic mai frumos decât numai a locui frații împreună! În 1918 ni S-a arătat Dumnezeu, ne-a răspuns la rugăciuni și ne-a răsplătit zbuciumul de milenii, dându-ne posibilitatea de a pregusta din raiul care ne așteaptă la judecata popoarelor. Perioada interbelică a fost leagănul copilăriei bunicilor noștri, care ne-au crescut cu poveștile acelor vremuri de unitate și normalitate românească. Și chiar dacă vrăjmașul a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să denigreze acei 22 de ani de fericire românească, prin minciună, foamete și moarte, nimic nu ne poate opri să visăm la reunire, la firesc și normalitate.
În poezia ta, iubirea de țară, patriotismul sau naționalismul, credința în Dumnezeu, se simt foarte puternic și firesc. Cum ți-ai format această viziune?
Dumnezeu m-a binecuvântat să răsar în sânul acestui popor, care a rămas în picioare, în timp ce imperii au pierit și vor pieri. Menirea mea-i de a mulțumi pentru țarină, națiune, limbă și familie. Căci nu pot să îngrop talantul primit și să vând patrimoniul neamului românesc pentru 30 de arginți mânjiți de sânge. Trei cărți mi-au fost puse în față: Biblia, Istoria românilor și Cartea Vieții. Citesc și scriu. Căci lumea mea a luat ființă ca urmare a cuvântului rostit. Cântecul de leagăn cântat de mama, numele pus la botez, abecedarul, crezul, scrierile eminesciene.
Nu te temi că ai un ton oarecum în contrasens cu poezia și literatura zilelor noastre în general?
Nu caut a mă încetățeni în literatura vremurilor noastre și nici să plac sau să mă adaptez. Literaturii noastre îi este de ajuns Eminescu. Nu toate păsările care cântă sunt înțelese. Nici pomii toți ce se înalță nu sunt văzuți de lumea-ntreagă. Și râul curge peste vreme. Și dorul meu e atemporal. Căci pentru a merge înainte, mă întorc mereu în trecut.
Cum vezi cultura occidentală de acum?
Observ o tendință aventuristă de înlocuire a valorilor creștine cu un umanism sterp și deconstructivist. Se topesc valorile divine și se înalță în locul lor un vițel de aur pe un piedestal al științei, căruia i se închină oamenii noi. Se ridică un nou turn Babel spre cucerirea universului și spre construirea de noi cetăți gomorene în toate galaxiile. Din uitare sau din nepăsare, unii oameni cred că pot crea ceva nou sub soare. Au mai fost atâția înaintea lor, supărați pe Dumnezeu, care au adus doar suferință și moarte, iar apoi s-au prăbușit zgomotos. Aceasta este soarta ideologiilor revoluționare, a imperiilor iacobine, comuniste, colonialiste, egalitariste, militariste. Cât poate să persiste o lume a toleranței păcatului, a corectitudinii politice, a religiilor care îi acceptă pe toți zeii posibili, dar mai puțin pe Iisus Hristos, a desfrânării, a identității de gen și a consumerismului? Și ce cultură poate produce o societate inundată de arta urâtului? O cultură a cenzurii și a anihilării? Există și excepții, neîndoielnic, care luminează în bezna culturală. Însă deasupra excepțiilor atârnă necontenit sabia lui Damocles. Și riscă să fie înghițite de chitul mamonic. Universitățile sunt corupte, bisericile sunt închise, iar normalitatea – persecutată. Să mulțumim Domnului că România este încă o Țară normală.
Ce scriitori apreciezi? Români și străini, din trecut, dar și contemporani.
Mihai Eminescu, Omar Khayam și Alexandru D. Xenopol.
Cum a fost Țara pe care ai visat-o, comparativ cu Țara în care ai ajuns prima dată în 2013?
Țara mea este România, m-am născut pe pământ românesc, în afara granițelor României, pentru că așa a fost mersul istoriei, dar pe pământ românesc. Țara pe care am visat-o până să-i trec granița era dodoloață, precum ne-au descris-o bunicii, rustică, precum a descris-o Creangă, demnă și glorioasă, precum a descris-o Eminescu. În 2013 am descoperit o Românie incompletă, dar minunată, cu conducători ce nu-și iubesc țara, dar cu oameni ce o iubesc etern. Am mers pe urmele lui Eminescu, am ascultat bogăția limbii noastre, descrisă de clasicii noștri, am admirat mănăstirile și am urcat pe munții pe care-i visam în copilărie. În fiecare zi descopăr cât de fascinantă, profundă și uimitoare este.
Ce merge bine și ce merge rău în România?
România trebuie să-și schimbe politica față de vecini și față de parteneri. România nu trebuie să voteze oameni care nu-și iubesc Țara. România nu trebuie să fie de vacă de muls pentru politicieni și pentru străini. România nu trebuie să îmbrățișeze cu toată ființa statutul de colonie. Românii nu trebuie să fie slugi. Justiția românească nu trebuie să fie distrusă, securitatea românească nu trebuie să fie subordonată în afara țării și nu trebuie să conducă prin oameni puși cu mâna în funcții de răspundere. Trebuie să facem mai multe pentru ca această stare de fapt să nu se întâmple, iar dacă s-a întâmplat, să fie oprită. Populația să nu se împotrivească acțiunilor vitale, precum a fost referendumul pentru familie. Dacă suntem parteneri strategici și membri egali, nu ar trebui să avem nevoie de vize și de frontiere, pentru a călători. Nu trebuie să fugim de Tricolor și să îmbrățișăm steaguri străine. Nu ar trebui să se întâmple asta nici peste Prut. Pe primul loc trebuie să punem interesele Țării noastre. Avem nevoie de naționalism și demnitate.
Dacă te-ar citi în acest moment românii de pretutindeni, ce mesaj le-ai transmite?
De sunt români, să nu ducă lipsă de patriotism. Să nu se diferențieze de ceilalți români. Să nu se considere superiori. Să nu le lipsească simțul unității și al apartenenței la națiunea română. Al solidarității cu întreaga românitate. Să nu se dizolve în mlaștina neiubirii de Țară. În cosmopolitism și mancurtism. Să iubească Tricolorul și limba Română.
Mulțumim!
